Lahore

Taxiul gonea printr-o mare de ricșe,
mașini și motociclete,
într-un șablon desprins din lumi paralele.
Un aha moment mă înghiontea
în gânduri la fiecare tresărire.
Roțile păreau că circulă în legea lor,
căutându-și loc între bucăți de drum
despletite între curgeri de mișcare.
O geometrie circulară
își ascuțea privirile peste toată strada.
Părea un haos total,
și totuși, lumea se împletea
într-o armonie năucitoare.
Roți, oameni, gânduri și emoții.
Toate erau acolo,
într-o structură perfect construită.

Șoferul, un bătrânel simpatic,
îmi arunca câte o privire încurajatoare
în oglinda din față, cu un zâmbet larg:
“No worries, ma’am! You are safe.”
“Aha, îmi răspundeam printr-o grimasă
mai mult speriată decât zâmbitoare,
“o fi safe, dar ăștia circulă ca-n codru.”
Părerea mea.
Părerea lor însă nu coincidea
cu impresiile mele,
iar codrul lor era deja demult bătătorit
de hoarde de motoare umblătoare.

De la o vreme însă, teama dispăruse,
ca prin minune, luându-i locul
o uimire jucăușă ce mă făcea
din ce în ce mai curioasă.

Un grup de motocicliști
se opriseră ghem taman în cale.
Ceva se întâmplase,
iar din dreapta cineva ne spunea
că o femeie a fost insultată în trafic,
iar cei din jur ripostează.
“Este datoria noastră să apărăm femeia,
îmi explică șoferul”, iar în timp ce ocolise
cu multă dibăcie ghemul de mulțime,
îmi limpezea nedumirirea
ce probabil mi-o citise clar în privire.

“Welcome to Lahore, ma’am!” îmi spuse încă o dată
în timp ce coborâsem în mulțime.

Oprisem în fața restaurantului,
o altă mare de oameni,
gânduri și emoții
mă aștepta să încep o nouă aventură.
Am comandat biryani și paratha
iar în așteptarea lor îmi ascultam gândurile
cum îmi vorbeau,
printre zumzetele unor muște prietenoase
ce își traficau firimiturile căzute printre mese.

Un tablou în care toate nuanțele
purtau căldură și comfort.
Probabil că lecții interesante de viață
musteau printre crăpăturile secundelor,
într-o lume cu totul nouă pentru mine,
în care am înțeles pentru prima oară
că universalitatea cuprinde mult mai multe nuanțe în paleta-i,
decât cele pe care le priveam
dintr-o rutină molcomă în spațiul meu mioritic.
Și da, un aha moment
m-a făcut să înțeleg
că oricât de greu și întortocheat
poate părea drumul în viață,
se vor ivi întotdeauna portițe pe bucățile de drum
despletite între curgeri de mișcare.
Și că legea nativului din noi
strălucește uneori deasupra
oricăror reguli impuse de societate;
are nevoie doar să-i dăm voie să se exprime…
în trafic…
Mișcare într-o structură perfect construită.

© Simona Prilogan

2 responses to “Lahore”

  1. gwengrant avatar
    gwengrant

    Love this, Simona, and the photo!

    Gwen.

    Liked by 1 person

    1. Simona Prilogan avatar

      Thank you so much, Gwen! Sending you poetic hugs! ♥️

      Liked by 1 person

Leave a reply to gwengrant Cancel reply

I’m Simona

One day, I tumbled from a tiny star called Dream and landed in a cup of Hope, just beyond the zone of hard work, where daily wishes meet reality.

I’ve always dreamed of visiting Antarctica, though I haven’t made it there yet! Until then, I journey through the intricate landscapes of the human body in my work at the hospital, tracking the unseen stories of cells.

When I step outside my comfort zone, you might find me on a train to Eastbourne, Matlock, or Canterbury, breathing in the fresh air and gathering inspiration. I return with pockets full of poetic ideas, though time rarely lets me write them all down.

London’s endless rainy days often set the stage for my impromptu singing performances on my way to work. I love dancing too, especially the waltz, though I’m a bit too shy to twirl in the rain.

I have a soft spot for pasta, coffee, chocolate, and a good laugh. Politics might elude me, but the human soul does not. And if there’s one thing I believe in, it’s this: Love is our strongest emotion, survival instinct, and essential need.

Let’s connect

A Summer Waits Beyond My Rusty GateA Summer Waits Beyond My Rusty Gate16th Dec 2025Simona Prilogan
Sala Boltită Din Stejar Sala Boltită Din Stejar 13th Jul 2025Simona Prilogan
ÎntrebareÎntrebare22nd Dec 2023Simona Prilogan