Mărțișor

Mi-a șoptit încetișor
Vânticel albit în zbor
Cu fulgi jucăuși de stea,
C-a sosit pe-aripi de timp
Basmul zugrăvit cu nea.
Babe din alt anotimp,
Îmbrăcate repejor
Cu zăpezi și ochi de nor
Au croit pe-un mărțișor
Gânduri împletite-n dor.

Basmul spune cum demult
Baba Dochia-n tumult
Prinse-n vrajbă pe-un gând rău,
Fiica moșului. Pe-ascuns
O vedea ca pe-un ceahlău
Ce răpește-un neajuns.
Zâne, prinți și zmei ascult
Cum se zbat, luptând cu mult
Sârg să prindă-n preaînalt
Dor de bine, pace, salt.

Într-un ochi de ger în zori
Baba-și adună sub nori
Tunetul de vânt turbat.
Fetei îi ceru, absurd,
Să-i redea imaculat
Haina neagră de pe gard.
Lacrimi, fulgi apăsători
Au spălat sub ger. Ninsori
Au croit sub cer fiori
Tot mai aspri, zdrobitori.

Fata înroși sub ger,
Frica radia pe ler,
Negrul sângera pe nea
Adunând în gând doar frici.
Lacrimi transformau o stea
În bucăți de licurici.
Sub o pată de mister,
Mărțișor zâmbi-n lujer
Dându-i fetei stropi de cer
Într-o floare-giuvaer.

„Du-te-n pace înapoi,
Albul va zâmbi vioi
Pe tot negru-nsângerat.
Primăvara ți-a simțit
Lacrimile ce-ai vărsat
Și îți vrea însuflețit
Gândul bun după război.”
Spuse Mărțișor și-apoi
Fetei îi zâmbi ochi noi.
Înnodând speranța-n doi.

Prinsă-n ochiul de mister
Baba-și numără lejer
Oile sub clar de zi.
Și porni vârtos spre pisc
Gând la gând cu bucurii,
Unde stele-așează-n disc
Râsul florii-giuvaer,
Cer de primăvară-ler.
Baba-și socoti-n eter
Timpul iernii pasager.

Zâmbitor sub ochi de mit
Soarele lucea vrăjit
Iar pe rând ziua lua
Babei câte un alt țol;
Tot mai tare încălzea
Râsul soarelui domol.
Dar când vârful l-a ochit
Vântul neaua a stârnit
Și-i șopti babei voit
Cum ce dai primești vădit.

Basmul spune cum apoi
Gerul s-a pitit în oi
Transformându-le pe loc
Sub misterul florii – ler,
În simbol de piatră-n joc.
Baba rămânând străjer
Peste muntele greoi.
Mărțișoru-a prins în doi
Lupta binelui în toi,
Și izbânda de apoi.