Coboară îngerii-n piețe
Îmbrățișând lumina-n zbor
Pe oameni pacea să-i învețe,
Iar dincolo de fortărețe
Să-i pună plânsului zăvor.
Coboară îngerii-n piețe
Din cer s-aducă frumusețe
Și psalmi cântați în sfântul cor,
Pe oameni pacea să-i învețe.
Iar când dureri își dau binețe
La porți de tânguiri și dor,
Coboară îngerii-n piețe
Să le-mpresoare cu blândețe
Cernind speranța pe pridvor,
Pe oameni pacea să-i învețe.
Pe geamul serii scriu povețe
Sclipiri de taină iar ușor
Coboară îngerii-n piețe
Pe oameni pacea să-i învețe.
© Simona Prilogan, Visarile dintre castani

Siono: https://www.sionoeditura.com/product/visarile-dintre-castani-simona-prilogan/
Carturesti: https://carturesti.ro/carte/visarile-dintre-castani-1329476698
Libris: https://www.libris.ro/visarile-dintre-castani-simona-prilogan-SIO978-606-95013-9-9–p21599319.html









Leave a comment