Raze-mi mângâie obrazul; calde, ca o bucurie,
Zâmbete-mi așterne-n tindă, din cupola aurie.
August dulce-mi bate-n poartă, scoborând povești din soare,
Șezători cu tihnă sfântă, ca o zi de sărbătoare.
Tălmăcind durerea lumii, din tăceri îmi scrie rânduri
Dezgolite de istorii, desenându-mi între gânduri,
Printre crini și gălbenele, potecuțe cu mirare,
Renăscând sub ploi de august, inocență și candoare.
Mă găsesc sub bolți senine, răsfățându-mi citadinul
Unei veri cu mure coapte, cu alean și cu prea plinul
De-nțelesuri colorate, trecând punți de izbăvire,
Prin emoții nuanțate în a vremii rostuire.
Margareta-și poartă-n hore versuri tandre, dezrobite
De a basmului povară peste timpuri răvășite;
Creionând visări-petale, albe, pure și gingașe
Râde soarelui, cântându-i psalmi sub zările albastre.
© Simona Prilogan
Imagine Pixabay









Leave a comment