Năuc şi trist şi amorţit

Stai, puiule, uitat de lume

Sub blândul tei ce-a-mbătrânit

De timpul care vrea s-adune

Măreţe clipe de poveste.

Tu stai şi-asculţi tot ce a fost;

Tu stai şi speri tot ce mai este.

Iar ochiul tău ar vrea să vadă

Sublimul magic din poveşti,

Dar fila zilei o sfârşeşti

Cerşind pe-un colţ de stradă.

Când ghemul vieţii se mai zbate

Sub dulci poveri ale gândirii,

Tu, puiule, te naşti din pace,

Din libertatea împlinirii.

Dar nici nu ştii cum şi ei, prinţii,

Cu plânsele dureri flămânde,

Şi-ar da pe-un Cântec toţi arginţii

Ca liniştea să îi inunde.

Când mintea ta va şti să vadă,

Înţelegând o lume-naltă,

Vedea-vei tineri prinţi aievea

Cerşind pe-un colţ de stradă.

© Simona Prilogan, Hunedoara, 2001 💥