Să ne jucăm de-a primăvara, senin, pe-albastrul unui gând
Precum copiii-și sar șotronul, o lume pură-ntruchipând.

Din înfloriri să scriem versuri pe coama timpului cărunt
Și-n taine să pictăm cu dorul al trecerilor amănunt.

Din fiecare amintire să ne sorbim dulceața sortii
Lăsându-ne în taină oful, risipitor, sub valul nopții.

Din raza soarelui să prindem emoțiile – curcubeu
Prea pline de lumina vieții, zâmbind pe-al liniștii traseu.

Cu verdele să scriem doine pe al sărutului alean
Și în tandrețe să le prindem, curat, senin și pământean.

Din rosul răsfățat de ceruri, să făurim comori de foc
Sculptându-le în vraja vieții îmbrățișare cu noroc.

Cu vântul să ne prindem hore, spălând sub ploi griul cu frici
Jucându-ne de-a primăvara, zâmbind senin tainei de-aici.

© Simona Prilogan

Imagine Pixabay